Cand separatistii devin centralisti
Ca sa intelegem absurditatea evenimentelor din Ucraina, trebuie sa ne aducem aminte cum a reactionat populatia din vestul Ucrainei in momentul in care Yanukovici a dat inapoi, nu a mai vrut sa semneze acordul de asociere cu UE si a dat semne ca se reaproprie de Rusia si de planul sau de creare a unei Uniuni Eurasiatice.
In timp ce populatia anti-UE/pro-Rusia din est jubila la decizia luata de Yanukovici, populatia din vest se rascula si isi declara independenta. Iata ce se intampla mai exact:
Regiunea Lvov si-a declarat independenta. La cateva ore dupa ce protestatarii au ocupat sediul procuraturii in centrul orasului si au obligat fortele de politie sa se predea, comitetul executiv al consiliului regional a declarat ca regiunea este sub controlul sau.
“Regimul a inceput actiuni militare impotriva poporului. Zeci de persoane au fost ucise in Kiev si sute au fost ranite. Indeplinind vointa societatii, comitetul executiv al consiliului regiunii Lvov, Rada Populara, isi asuma intreaga responsabilitate pentru soarta regiunii si a cetatenilor sai,” suna declaratia. Comitetul executiv e condus de Petro Kolodiy, presedintele consiliul regional Lviv.
Regiunea, care este traditional ostila esticului Yanukovici si este in favoarea relatiilor stranse cu Uniunea Europeana, are o populatie de 2,5 milioane oameni.
Adunarea regionala din Lviv a transmis o declaratie care condamna guvernul lui Yanukovici pentru „razboiul deschis” asupra demonstrantilor din Kiev.
Opozitia l-a izgnoit pe guvernatorul Oleh Salo in ianuarie. Consiliul regional se afla in mainile opozitiei de atunci dar aceasta a fost prima declaratie de independenta.
Potrivit mass-mediei locale, grupuri ale opozitiei au ocupat cladirile publice si in alte orase vestice, inclusiv in Khmelnitsky, Ivano-Frankivsk, Uzhorod si Ternopil.
Sursa: International Business Times, 19 februarie, 2014
In acelasi timp, autoritatile centrale afirmau ca insurgentii din vest au furat 1.500 de arme si foarte multa munitie dupa ce au atacat baze militare, sedii de politie si cladiri guvernamentale in regiunile vestice ale tarii. Iar Yanukovici era gata sa declanseze o operatiune anti-terorista menita sa restaureze ordinea publica si integritatea teritoriala a tarii. (sursa: Bloomberg, 19 februarie, 2014)
Totusi presa internationala nu dadea vina pe separatisti, ci pe autoritatile centrale:
“Ukraine’s security service ramped up tensions by announcing a nationwide “anti-terrorist” operation in response to the three-month-old protests.”
sursa: AFP, preluata de Naharnet, 19 februarie, 2014
Deci serviciile de securitate ale Ucrainei escaladau tensiunea anuntand o operatiune “anti-terorista”! Ele erau de vina pentru ca escaladau, nu insurgentii/separatistii/”teroristii”. Interesant, nu?
Cum au reactionat liderii occidentali la aceste evenimente. Pai pe scurt, au dat vina pe guvern/autoritatile centrale/Yanukovici, au amenintat cu sanctiuni si au chemat ambele parti la negocieri. Daca vreti sa revedeti declaratiile lui Obama, Kerry si ale altora o puteti face aici: CNN, 20 februarie, 2014.
Oare cum ar fi reactionat deontologii din presa occidentala si liderii politici daca Yanukovici ar fi inceput sa bombardeze orasele din vest? Valeu, imi imaginez ce taraboi ar fi facut toate agentiile de presa occidentale. Crime impotriva umanitatii, atrocitati, suprimarea luptatorilor pentru libertate.
Totusi acum ca situatia e exact invers, iar la putere e un lider pro-UE si pro-SUA care deja a semnat tratatul de asociere, deci acum ca fostii separatisti din vestul Ucrainei s-au vazut cu sacii in caruta, ofensiva “anti-terorista” impotriva regiunilor estice este prezentata ca ceva absolut normal. Acum nu mai sunt de vina autoritatile centrale ca escaladeaza tensiunile, Poroshenko nu e considerat responsabil, iar obligarea unor regiuni sa accepte politica externa decisa de presedinte e ceva normal. Chiar si daca implica folosirea armelor. Ce tare e ipocrizia asta.
Balcanizarea Orientului Mijlociu
Evenimentele recente din Irak fac parte din procesul geopolitic mai extins care poate fi numit balcanizarea Orientului Mijlociu. Asistam practic la un proces complex directionat cu multa rabdare si buna stiinta de cateva mari puteri, dar si de puteri regionale, care consta in eliminarea fortei militare a statelor arabe traditional antagoniste acestor mari puteri si aliatilor lor regionali, iar apoi divizarea si fragmentarea lor pe linii etnice si confesionale.
Acest proces poate fi inteles cu usurinta, iar felul in care el este implementat de marile puteri exterioare regiunii este usor de observat si nu poate conduce decat la concluzia logica conform careia un “master plan” trebuie sa existe la cel mai inalt nivel.
O exprimare scrisa a gandirii geostrategice care se poate afla in spatele unui astfel de plan a fost publicata in Israel in 1982 de catre Oded Yinon. Plecand probabil de la exemplul contemporan al balcanizarii Libanului, autorul afirma ca strategia Israelului trebuie sa fie balcanizarea similara a principalilor sai inamici regionali. Postez in continuare fragmentele relevante:
“Disolutia totala a Libanului in 5 provincii este un precedent pentru intreaga lume araba, incluzand aici Egipt, Siria, Irak si Peninsula Araba. Disolutia Siriei si Irakului in zone etnice si religioase unice, ca in Liban, este scopul principal al Israelului pe termen lung pe frontul de est, in timp ce disolutia puterii militare a acestor state serveste drept principalul scop pe termen scurt.
Siria se va rupe, conform structurii sale etnice si religioase, in cateva state, ca in Libanul zilelor noastre, astfel incat va fi un stat alawit siit de-a lungul coastei, un stat sunit in zona Alep, inca un stat sunit in Damasc, ostil vecinului sau nordic, si druzii care vor forma un stat, poate chiar si in Golanul nostru, si cu siguranta in Hauran si in nordul Iordaniei. Aceasta situatie va fi garantia pacii si securitatii in zona pe termen lung, si acest scop este deja la indemana noastra astazi.
Irak, bogat in petrol pe de o parte si divizat pe plan intern, este garantat drept candidat pentru scopurile Israelului. Disolutia sa este chiar mai importanta pentru noi decat cea a Siriei. Irak e mai puternic decat Siria. Pe termen scurt puterea irakiana este cea care constituie cea mai mare amenintare la adresa Israelului.
[…]
Orice fel de confruntare inter-araba ne va ajuta pe termen scurt si va scurta drumul catre scopul mai important de a rupe Irakul in confesiuni ca in Siria si Liban. In Irak, o divizare in provincii de-a lungul liniilor etnice/religioase ca in Siria in perioada Otomana este posibila. Deci, trei (sau mai multe) state vor exista in jurul celor trei orase mari: Basra, Bagdad si Mosul, si zonele siite din sud se vor separa de cele sunite si de nordul kurd. Este posibil ca actuala confruntare iraniano-irakiana va adanci polarizarea.”
sursa articolului din 1982 citat mai sus: Global Research
Razboiul intre Iran si Irak nu a dus la ruperea Irakului, insa interventia internationala generata de decizia absolut gresita a lui Saddam de a invada Kuweitul a permis continuarea acestui plan. SUA a impus zone de interdictie aeriana exact in zonele menite sa se rupa de Irak, anume nordul kurd si sudul siit:
Totusi, dupa 10 ani de inspectii, bombardamente aeriene, sanctiuni si incitarea la revolte in zonele aflate sub umbrela aeriana a SUA, Saddam a rezistat si Irakul era tot intreg.
A venit apoi, in mod necesar conform planului, decizia de a invada Irakul. O decizie extrem de proasta pentru regiune, impotriva careia s-au exprimat multi analisti dar si lideri politici ai multor tari la vremea respectiva, care a fost totusi promovata de un grup de influenta de la varful politicii americane, un grup care avea legaturi stranse cu o tara mica dar foarte puternica din regiune. Totusi SUA nu are o Agentie Nationala de Integritate, asa ca conflictul de interese a ramas netaxat, iar interesul de a distruge puterea militara a Irakului a fost atins. A urmat apoi divizarea sa.
Bulgarele de zapada a dobandit inertie, si s-a marit ca dimensiune, devenind practic o avalansa regionala.
p.s. Zilele trecute Netanyahu a iesit la rampa si a declarat ca Israelul e gata sa recunoasca un stat Kurd. Pam-pam.
Dupa 100 de ani, din nou pe marginea prapastiei
Peste o saptamana se vor implini 100 de ani de la asasinarea Arhiducelui Franz Ferdinand la Sarajevo (28 iunie 1914), eveniment ce a declansat o criza diplomatica majora care a culminat cu declansarea razboiului mondial doar o luna mai tarziu (28 iulie 1914).
Ca o coincidenta bizara, pe 27 iunie presedintele ucrainean Petro Poroshenko este asteptat la Bruxelles unde va semna acordul de asociere economica a Ucrainei cu Uniunea Europeana. Stiloul lui Poroshenko poate juca rolul pe care l-a jucat revolverul lui Princip cu 100 de ani in urma.
Ceea ce se intampla in prezent in Ucraina nu este nimic altceva decat incercarea hegemonului SUA de a impiedica formarea Uniunii Eurasiatice, un proiect de uniune economica si politica similar celui UE, proiect lansat oficial de Putin in 2012 la inceputul noului sau mandat de presedinte.
Hillary Clinton a atras atentia inca din 2012: “Este o miscare de a re-sovietiza regiunea. Nu se va numi asa. Va fi numita uniune vamala, va fi numita Uniunea Eurasiatica. Stim care este scopul si incercam sa gasim cai eficiente de a o incetini sau impiedica.” (Financial Times, 6 decembrie 2012)
Bineinteles ca aducerea in discutie a unei “sovietizari” e lipsita de substanta. Rusia de astazi nu mai este un stat comunist, iar Uniunea Eurasiatica nu ar fi URSS. Dincolo de aceste epitete menite doar sa-i impresioneze pe cei mai slabi de inger, SUA este deranjata de faptul ca Rusia incearca sa recreeze o imagine palida a acelui POL DE PUTERE care a fost URSS-ul. Problema nu este deci ideologia dominanta a unei astfel de constructii, e vorba pur si simplu de putere. Iar Clinton spune clar ca SUA va incerca sa gaseasca caile de a incetini sau impiedica re-aparitia acestui pol de putere.
Ucraina e “perla coroanei” pentru acest proiect ambitios iar jocul geopolitic destul de periculos la care asistam reprezinta incercarea disperata a SUA si UE de a impiedica aceasta tara sa devina membra a Uniunii Eurasiatice. Periculozitatea jocului consta in faptul ca este dus langa granitele Rusiei si sansele sunt foarte mari ca Rusia sa-l perceapa drept joc de suma zero. Spus mai simplu, pentru SUA si UE ce se intampla acum in Ucraina nu are incarcatura extrem de serioasa pe care o are pentru Rusia, care nu isi permite sa piarda pentru ca s-ar trezi cu principalul competitor geopolitic chiar la “poarta”.
SUA stie foarte bine acest lucru si forteaza mana Rusiei. Cu ajutorul mijloacelor mass-media un “urs” care reactioneaza violent pentru a-si proteja interesele legitime chiar in fata barlogului poate fi prezentat drept vechiul “Mos Martin” care ameninta capitalele vest europene.
Limbajul extrem de dur al celor din G7, desconsiderarea Rusiei ca mare putere membra a “concertului global”, amenintarile si incercarile de a o “urechea” ca si cum ar fi un copil obraznic, tradeaza disponibilitatea SUA de a declansa un nou Razboi Rece daca Rusia persista in incercarea de a-si mentine influenta in Ucraina.
Vector Geopolitic 
Recent Comments