Cand separatistii devin centralisti
Ca sa intelegem absurditatea evenimentelor din Ucraina, trebuie sa ne aducem aminte cum a reactionat populatia din vestul Ucrainei in momentul in care Yanukovici a dat inapoi, nu a mai vrut sa semneze acordul de asociere cu UE si a dat semne ca se reaproprie de Rusia si de planul sau de creare a unei Uniuni Eurasiatice.
In timp ce populatia anti-UE/pro-Rusia din est jubila la decizia luata de Yanukovici, populatia din vest se rascula si isi declara independenta. Iata ce se intampla mai exact:
Regiunea Lvov si-a declarat independenta. La cateva ore dupa ce protestatarii au ocupat sediul procuraturii in centrul orasului si au obligat fortele de politie sa se predea, comitetul executiv al consiliului regional a declarat ca regiunea este sub controlul sau.
“Regimul a inceput actiuni militare impotriva poporului. Zeci de persoane au fost ucise in Kiev si sute au fost ranite. Indeplinind vointa societatii, comitetul executiv al consiliului regiunii Lvov, Rada Populara, isi asuma intreaga responsabilitate pentru soarta regiunii si a cetatenilor sai,” suna declaratia. Comitetul executiv e condus de Petro Kolodiy, presedintele consiliul regional Lviv.
Regiunea, care este traditional ostila esticului Yanukovici si este in favoarea relatiilor stranse cu Uniunea Europeana, are o populatie de 2,5 milioane oameni.
Adunarea regionala din Lviv a transmis o declaratie care condamna guvernul lui Yanukovici pentru „razboiul deschis” asupra demonstrantilor din Kiev.
Opozitia l-a izgnoit pe guvernatorul Oleh Salo in ianuarie. Consiliul regional se afla in mainile opozitiei de atunci dar aceasta a fost prima declaratie de independenta.
Potrivit mass-mediei locale, grupuri ale opozitiei au ocupat cladirile publice si in alte orase vestice, inclusiv in Khmelnitsky, Ivano-Frankivsk, Uzhorod si Ternopil.
Sursa: International Business Times, 19 februarie, 2014
In acelasi timp, autoritatile centrale afirmau ca insurgentii din vest au furat 1.500 de arme si foarte multa munitie dupa ce au atacat baze militare, sedii de politie si cladiri guvernamentale in regiunile vestice ale tarii. Iar Yanukovici era gata sa declanseze o operatiune anti-terorista menita sa restaureze ordinea publica si integritatea teritoriala a tarii. (sursa: Bloomberg, 19 februarie, 2014)
Totusi presa internationala nu dadea vina pe separatisti, ci pe autoritatile centrale:
“Ukraine’s security service ramped up tensions by announcing a nationwide “anti-terrorist” operation in response to the three-month-old protests.”
sursa: AFP, preluata de Naharnet, 19 februarie, 2014
Deci serviciile de securitate ale Ucrainei escaladau tensiunea anuntand o operatiune “anti-terorista”! Ele erau de vina pentru ca escaladau, nu insurgentii/separatistii/”teroristii”. Interesant, nu?
Cum au reactionat liderii occidentali la aceste evenimente. Pai pe scurt, au dat vina pe guvern/autoritatile centrale/Yanukovici, au amenintat cu sanctiuni si au chemat ambele parti la negocieri. Daca vreti sa revedeti declaratiile lui Obama, Kerry si ale altora o puteti face aici: CNN, 20 februarie, 2014.
Oare cum ar fi reactionat deontologii din presa occidentala si liderii politici daca Yanukovici ar fi inceput sa bombardeze orasele din vest? Valeu, imi imaginez ce taraboi ar fi facut toate agentiile de presa occidentale. Crime impotriva umanitatii, atrocitati, suprimarea luptatorilor pentru libertate.
Totusi acum ca situatia e exact invers, iar la putere e un lider pro-UE si pro-SUA care deja a semnat tratatul de asociere, deci acum ca fostii separatisti din vestul Ucrainei s-au vazut cu sacii in caruta, ofensiva “anti-terorista” impotriva regiunilor estice este prezentata ca ceva absolut normal. Acum nu mai sunt de vina autoritatile centrale ca escaladeaza tensiunile, Poroshenko nu e considerat responsabil, iar obligarea unor regiuni sa accepte politica externa decisa de presedinte e ceva normal. Chiar si daca implica folosirea armelor. Ce tare e ipocrizia asta.
Poroshenko anunta o ofensiva majora
Poroshenko a anuntat ca a declansat o ofensiva majora menita sa elimine “parazitii” din Ucraina. Imediat dupa anunt, in dimineata zilei de 1 iulie, fortele guvernamentale au lansat atacuri cu artilerie si aviatie impotriva oraselor Slaviansk si Kramatorsk.
Din punct de vedere strict legal o ofensiva impotriva unor separatisti e absolut normala. Autoritatile centrale vor dori inevitabil sa-si reinstaureze controlul asupra zonelor secesioniste. Nimic de comentat.
Problema totusi e ca Ucraina era divizata asupra politicii externe. Regiunile vestice sunt pro-occidentale si au dorit semnarea asocierii cu UE. Regiunile estice sunt pro-Rusia, au votat masiv cu Yanukovici si se opun asocierii cu UE. Cand era Yanukovici la putere si a respins semnarea tratatului cu UE, alegand Rusia, cei din vest s-au rasculat, au ocupat piete, cladiri guvernamentale, ba chiar au furat arme din sedii de politie si unitati militare si erau si stiri conform carora anumite regiuni vestice erau gata sa-si declare independenta. Dupa ce Yanukovici a fost dat jos de la putere in urma unor miscari de strada si a faptului ca sefii serviciilor si oligarhii au incetat sa-l sprijine (in principal ca urmare a amenintarilor occidentale la adresa averilor lor de peste hotare), cei din est au reactionat similar. Crimeea si-a declarat independenta, a obtinut sprijin militar extern din partea Rusiei si a decis sa devina parte a acelui stat, iar regiunile estice au incercat si ele ceva similar.
Semnand pe 27 iunie asocierea cu UE, Poroshenko nu mai e simplul reprezentat al autoritatilor centrale. El a devenit practic exponentul regiunilor vestice si al pro-occidentalilor. Si a reactivat falia care diviza societatea ucraineana. Solutia de compromis – nesemnarea asocierii cu UE, neintrarea in Uniunea Eurasiatica a lui Putin, eventual organizarea unui referendum – a fost aruncata pe fereastra.
Desi incearca sa-si camufleze intentiile in spatele reactiei normale de a elimina niste secesionisti, miza actiunii sale e evidenta – Ucraina vestica urmeaza sa-si impuna vointa, cu forta armelor, asupra Ucrainei estice. Populatia estica pro-rusa, anti-asociere UE trebuie sa fie “pacificata” si “democratizata”, adica i se va baga pe gat decizia luata de Poroshenko. Nu vreti UE de buna voie? Nu-i nimic, Poroshenko incearca cu forta.
In plus, Poroshenko e presat atat de Maidan (au fost demonstratii recente), cat si de FMI, care a conditionat continuare acordului de imprumut de reinstaurarea controlului asupra regiunilor estice. Se poate spune ca Poroshenko declanseaza un posibil razboi major la ordinul FMI.
Intrebarea este cum va reactiona Rusia. Poroshenko a trecut linia rosie si acum Kremlinul va trebui sa decida. Sub imperiul emotiei generate de imaginile luptelor intense si ale victimelor “colaterale”, opinia publica rusa poate pune presiune uriasa pe el sa faca ceva. Pe de alta parte, e posibil ca Putin sa simta o “capcana” pregatita de oamenii din spatele lui Poroshenko si sa incerce sa evite orice implicare majora.
Oricum, iata cum criza ucraineana se acutizeaza dupa semnarea pe 27 iunie a asocierii cu UE, “glontul lui Gavrilo Princip” din 2014.
Dupa 100 de ani, din nou pe marginea prapastiei
Peste o saptamana se vor implini 100 de ani de la asasinarea Arhiducelui Franz Ferdinand la Sarajevo (28 iunie 1914), eveniment ce a declansat o criza diplomatica majora care a culminat cu declansarea razboiului mondial doar o luna mai tarziu (28 iulie 1914).
Ca o coincidenta bizara, pe 27 iunie presedintele ucrainean Petro Poroshenko este asteptat la Bruxelles unde va semna acordul de asociere economica a Ucrainei cu Uniunea Europeana. Stiloul lui Poroshenko poate juca rolul pe care l-a jucat revolverul lui Princip cu 100 de ani in urma.
Ceea ce se intampla in prezent in Ucraina nu este nimic altceva decat incercarea hegemonului SUA de a impiedica formarea Uniunii Eurasiatice, un proiect de uniune economica si politica similar celui UE, proiect lansat oficial de Putin in 2012 la inceputul noului sau mandat de presedinte.
Hillary Clinton a atras atentia inca din 2012: “Este o miscare de a re-sovietiza regiunea. Nu se va numi asa. Va fi numita uniune vamala, va fi numita Uniunea Eurasiatica. Stim care este scopul si incercam sa gasim cai eficiente de a o incetini sau impiedica.” (Financial Times, 6 decembrie 2012)
Bineinteles ca aducerea in discutie a unei “sovietizari” e lipsita de substanta. Rusia de astazi nu mai este un stat comunist, iar Uniunea Eurasiatica nu ar fi URSS. Dincolo de aceste epitete menite doar sa-i impresioneze pe cei mai slabi de inger, SUA este deranjata de faptul ca Rusia incearca sa recreeze o imagine palida a acelui POL DE PUTERE care a fost URSS-ul. Problema nu este deci ideologia dominanta a unei astfel de constructii, e vorba pur si simplu de putere. Iar Clinton spune clar ca SUA va incerca sa gaseasca caile de a incetini sau impiedica re-aparitia acestui pol de putere.
Ucraina e “perla coroanei” pentru acest proiect ambitios iar jocul geopolitic destul de periculos la care asistam reprezinta incercarea disperata a SUA si UE de a impiedica aceasta tara sa devina membra a Uniunii Eurasiatice. Periculozitatea jocului consta in faptul ca este dus langa granitele Rusiei si sansele sunt foarte mari ca Rusia sa-l perceapa drept joc de suma zero. Spus mai simplu, pentru SUA si UE ce se intampla acum in Ucraina nu are incarcatura extrem de serioasa pe care o are pentru Rusia, care nu isi permite sa piarda pentru ca s-ar trezi cu principalul competitor geopolitic chiar la “poarta”.
SUA stie foarte bine acest lucru si forteaza mana Rusiei. Cu ajutorul mijloacelor mass-media un “urs” care reactioneaza violent pentru a-si proteja interesele legitime chiar in fata barlogului poate fi prezentat drept vechiul “Mos Martin” care ameninta capitalele vest europene.
Limbajul extrem de dur al celor din G7, desconsiderarea Rusiei ca mare putere membra a “concertului global”, amenintarile si incercarile de a o “urechea” ca si cum ar fi un copil obraznic, tradeaza disponibilitatea SUA de a declansa un nou Razboi Rece daca Rusia persista in incercarea de a-si mentine influenta in Ucraina.
Vector Geopolitic 
Recent Comments