Evenimentele recente din Irak fac parte din procesul geopolitic mai extins care poate fi numit balcanizarea Orientului Mijlociu. Asistam practic la un proces complex directionat cu multa rabdare si buna stiinta de cateva mari puteri, dar si de puteri regionale, care consta in eliminarea fortei militare a statelor arabe traditional antagoniste acestor mari puteri si aliatilor lor regionali, iar apoi divizarea si fragmentarea lor pe linii etnice si confesionale.

Acest proces poate fi inteles cu usurinta, iar felul in care el este implementat de marile puteri exterioare regiunii este usor de observat si nu poate conduce decat la concluzia logica conform careia un “master plan” trebuie sa existe la cel mai inalt nivel.

O exprimare scrisa a gandirii geostrategice care se poate afla in spatele unui astfel de plan a fost publicata in Israel in 1982 de catre Oded Yinon. Plecand probabil de la exemplul contemporan al balcanizarii Libanului, autorul afirma ca strategia Israelului trebuie sa fie balcanizarea similara a principalilor sai inamici regionali. Postez in continuare fragmentele relevante:

“Disolutia totala a Libanului in 5 provincii este un precedent pentru intreaga lume araba, incluzand aici Egipt, Siria, Irak si Peninsula Araba. Disolutia Siriei si Irakului in zone etnice si religioase unice, ca in Liban, este scopul principal al Israelului pe termen lung pe frontul de est, in timp ce disolutia puterii militare a acestor state serveste drept principalul scop pe termen scurt.

Siria se va rupe, conform structurii sale etnice si religioase, in cateva state, ca in Libanul zilelor noastre, astfel incat va fi un stat alawit siit de-a lungul coastei, un stat sunit in zona Alep, inca un stat sunit in Damasc, ostil vecinului sau nordic, si druzii care vor forma un stat, poate chiar si in Golanul nostru, si cu siguranta in Hauran si in nordul Iordaniei. Aceasta situatie va fi garantia pacii si securitatii in zona pe termen lung, si acest scop este deja la indemana noastra astazi.

Irak, bogat in petrol pe de o parte si divizat pe plan intern, este garantat drept candidat pentru scopurile Israelului. Disolutia sa este chiar mai importanta pentru noi decat cea a Siriei. Irak e mai puternic decat Siria. Pe termen scurt puterea irakiana este cea care constituie cea mai mare amenintare la adresa Israelului.

[…]

Orice fel de confruntare inter-araba ne va ajuta pe termen scurt si va scurta drumul catre scopul mai important de a rupe Irakul in confesiuni ca in Siria si Liban. In Irak, o divizare in provincii de-a lungul liniilor etnice/religioase ca in Siria in perioada Otomana este posibila. Deci, trei (sau mai multe) state vor exista in jurul celor trei orase mari: Basra, Bagdad si Mosul, si zonele siite din sud se vor separa de cele sunite si de nordul kurd. Este posibil ca actuala confruntare iraniano-irakiana va adanci polarizarea.”

sursa articolului din 1982 citat mai sus: Global Research

Razboiul intre Iran si Irak nu a dus la ruperea Irakului, insa interventia internationala generata de decizia absolut gresita a lui Saddam de a invada Kuweitul a permis continuarea acestui plan. SUA a impus zone de interdictie aeriana exact in zonele menite sa se rupa de Irak, anume nordul kurd si sudul siit:

Totusi, dupa 10 ani de inspectii, bombardamente aeriene, sanctiuni si incitarea la revolte in zonele aflate sub umbrela aeriana a SUA, Saddam a rezistat si Irakul era tot intreg.

A venit apoi, in mod necesar conform planului, decizia de a invada Irakul. O decizie extrem de proasta pentru regiune, impotriva careia s-au exprimat multi analisti dar si lideri politici ai multor tari la vremea respectiva, care a fost totusi promovata de un grup de influenta de la varful politicii americane, un grup care avea legaturi stranse cu o tara mica dar foarte puternica din regiune. Totusi SUA nu are o Agentie Nationala de Integritate, asa ca conflictul de interese a ramas netaxat, iar interesul de a distruge puterea militara a Irakului a fost atins. A urmat apoi divizarea sa.

Bulgarele de zapada a dobandit inertie, si s-a marit ca dimensiune, devenind practic o avalansa regionala.

p.s. Zilele trecute Netanyahu a iesit la rampa si a declarat ca Israelul e gata sa recunoasca un stat Kurd. Pam-pam.